2 nov. 2016

DEZVOLTAREA SIMTULUI AUDITIV (MONTESSORI)


Educatia Montessori este bine cunoscuta pentru faptul ca se focalizeaza pe rafinarea simturilor, materialele senzoriale folosite in acest scop fiind "sufletul" (daca pot sa spun asa) pedagogiei Montessori subzidind oarecum toata invatatura viitoare atat din perioada prescolara cat si din ciclul primar.

Materialele senzoriale sunt de asemenea folosite si in scopuri diagnostice in context medical, fapt deloc surprinzator avand in vedere cariera initiala a Mariei Montessori, aceea de medic. Cutiile sonore spre exemplu, care sunt utilizate pentru distingerea diferentelor minore de sunet in dezvoltarea auditiva sunt un exemplu perfect de astfel de material la fel ca si tabletele colorate (folosite pentru stimularea simtului vizual).


Dezvoltarea simtului auditiv


Sistemul auditiv are la om o semnificatie deosebita pentru intreaga dezvoltare psihica. Auzul joaca rolul principal in formarea structurilor superioare ale psihicului uman. Aceasta decurge din functia specifica de analizator al sunetelor verbale, care constituie purtatorul prin limbaj al celei mai inalte forme de informatie. Perceptia auditiva, raportata prin specificul ei la limbaj are o semnificatie cognitiva majora. Sunetul este stimulul senzatiilor auditive iar analizatorul auditiv este urechea.
Undele sonore au trei insusiri esentiale: frecventa, amplitudinea si forma si au corelatia psihologica: inaltimea, intensitatea si timbrul.

In pedagogia Montessori exista doua materiale principale prin care se doreste rafinarea acestor simturi: cutiutele sonore si clopoteii.
Recomandarea de varsta pentru inceperea acestor activitati este de 3 ani insa cu pasi mici se poate incepe si mai devreme in functie de disponibilitatea copilului fata de astfel de activitati.



clopotei montessori




1. Cutiutele sonore

...sunt o modalitate foarte simpla si accesibila pentru oricine doreste sa dezvolte simtul auditiv al copilului. Aceste activitati au scopul de recunoastere si diferentiere a intensitatii sunetelor.
  • Pentru aceasta se folosesc doua seturi a cate 5-6 cutiute (eu am folosit niste flacoane din plastic mai mari, insa puteti folosi orice aveti la indemana cu conditia sa fie identice ca si culoare, forma, dimensiune si sa fie neaparat opace pentru a nu se vedea continutul acestora). 
  • Pentru a deosebi un set de altul se vopsesc capacele in doua culori diferite (eu am decupat si am lipit hartie colorata autocolanta pe capace). 
  • Fiecare flacon din setul albastru va avea corespondent in setul rosu.
  • Fiecare flacon va produce un sunet diferit ca si intensitate de la cel mai puternic la cele mai putin puternice. 
  • In flacoane se introduc diferite obiecte care sa produca sunete diferite ( boabe de fasole, pietre, nisip sau sare, orez, condimente uscate, etc.). Cantitatea de material din flacon nu va depasi un sfert sau cel mult o treime din acesta!


Mod de lucru:

  • ca prim pas i se prezinta copilului pe rand 3 astfel de flacoane dintr-un set care prin agitare produc sunetele cele mai diferite ca si intensitate.
  • se aduce apoi corespondentul acestora din celalalt set si se incearca potrivirea perechilor folosind simtul auditiv.
  • similar se introduc si celelalte cutiute si li se cauta corespondentul in acelasi mod.
  • copilul va aseza cutiile in ordinea graduala a intensitatii sunetului produs incepand cu cutia care produce sunetul cel mai putin puternic pana la cutia care produce cel mai puternic sunet, bazandu-se doar pe simtul auditiv.


(2 ani)
- in prima fotografie potriveste perechile
- in celelalte fotografii ghiceste ordinea
graduala a intensitatii sunetului produs



Deoarece in timp ce ne jucam era foarte curios sa stie ce se afla in interiorul cutiilor, m-am gandit la o alta activitate complementara
  • in boluri diferite i-am pus la dispozitie materialul cu care fusese umplut (pe sfert) fiecare flacon (eu am folosit pentru umplere: pietricele, boabe de fasole, orez, sare fina; In al cincilea flacon am pus apa insa pe acesta nu l-am folosit la activitatea de gradare doar la cea de potrivire de perechi. Am folosit pentru un flacon apa deoarece doream sa fixeze corect notiunea de "a se misca" din limba maghiara. In aceasta limba exista doua exprimari diferite in functie de starea materialului, solida sau lichida si anume "zörög" si "lötyög").
  • am taiat cateva cartonase in bucati egale (asa cum se vede in imagine).
  • am folosit lipici lichid pe care l-a intins pe bucatile de carton.
  • pe lipici a presarat din fiecare material o cantitate cat sa acopere lipiciul.
  • dupa uscare am invelit fiecare cartonas in folie alimentara transparenta pentru a evita imprastierea ulterioara a materialului.

La final l-am intrebat ce parere are agitand fiecare flacon in parte? Care dintre materiale crede el ca se afla in fiecare? Le-a incurcat doar pe doua dintre ele (fasolea cu pietricelele) probabil fiindca erau apropiate ca si intensitate a sunetului insa odata lamurite treburile a retinut si nu a mai fost nevoie de cartonase fiindca stia deja sa recunoasca datile viitoare dupa sunet ce se afla in cutiute.

Ulterior i-am mai confectionat inca doua flacoane astfel incat sa aiba in total 6 in set (exceptand flaconul cu apa desigur).








2. Clopoteii

Clopoteii pe langa proprietatea de rafinare a auzului prin diferentierea inaltimii sunetelor, ofera o introducere sistematica in gama muzicala iar folosirea acestora ghideaza treptat copilul inspre folosirea simbolurilor notelor muzicale si ulterior ii ajuta sa compuna chiar si mici piese muzicale.

Sunetul fiecarui clopotel din acest set ofera una din cele opt note muzicale: do-re-mi-fa-sol-la-si-do.

Seturile de clopotei folosite in pedagogia Montessori (2 seturi identice intre ele) difera putin de acesta insa nu neaparat prin sunetul produs sau eficacitate ci prin culoare si forma. Am vazut o varianta accesibila pentru cei care vor sa adopte cat mai bine metoda si anume: se vopsesc clopoteii dintr-un set intr-o singura culoare iar clopoteii din celalalt set intr-o alta culoare (se vopsesc cu spray special care nu va afecta sunetul produs). Astfel va fi nevoie de doua astfel de seturi de clopotei. Noi am achizitionat doar un singur set insa daca va permiteti puteti sa folositi doua astfel de seturi pe care sa le prelucrati prin metoda pe care am descris-o mai sus. Noi, clopoteii i-am achizitionat de aici.






Mod de lucru:

  • ca prim pas i se prezinta copilului clopoteii si sunetele produse de acestia.
  • i se poate aduce la cunostinta faptul ca fiecare clopotel produce sunetul corespunzator unei note muzicale din gama muzicala si in timp ce scuturam clopotelul ii putem canta si nota muzicala (in cazul nostru, el stia deja solfegiul in momentul in care i-am prezentat clopoteii si a fost extrem de incantat sa auda ca suna identic cu solfegiul stiut).
  • se aleg 3 clopotei cu sunete cat mai indepartate ca si tonalitate unul fata de celalalt (spre exemplu do-fa-si) iar copilul ii va pune in ordinea crescatoare sau descrescatoare a tonului (inalt, mediu, jos).
  • mentinand doar cei trei clopotei se poate juca un joc de memorie astfel: clopoteii fiind asezati in ordinea graduala a tonalitatii lor, se scutura pe rand cate un clopotel iar copilul va trebui sa reproduca el insusi in mod identic ordinea pe care a auzit-o bazandu-se doar pe simtul auditiv, presupunand ca are ochii inchisi si nu a vazut nimic. In primul astfel de exercitiu este recomandat sa il lasam totusi sa observe ceea ce facem insa treptat ii putem propune sa inchida ochii si sa ghiceasca apoi.
  • in cazul in care aveti doua astfel de seturi (colorate in doua culori) puteti sa puneti in aplicare si jocul de potrivire al sunetelor (asemanator celui facut cu ajutorul cutiutelor sonore).


exemplu de joc de memorie cu clopotei


Dupa aceste activitati se poate merge mai departe cu rafinarea simtului auditiv prin alte exercitii. Mai jos sunt cateva astfel de exemple.

Exercitii pentru recunoasterea si diferentierea timbrului:

  • Se aleg 3 instrumente muzicale cunoscute la care i se va canta un ritm la alegere. Dupa aceasta se va canta la unul dintre aceste instrumente astfel incat copilul sa nu vada instrumentul ci va trebui sa ghiceasca care este din cele 3. 
  • Copilul este strigat pe nume de un barbat (ex.tatal), o femeie (ex.mama), o fetita sau un baiat (ex.surioara sau fratior) iar el trebuie sa ghiceasca cine l-a strigat, dupa voce. 
  • Se asculta diferite zgomote facute de mijloacele de transport, de animale sau din gospodarie iar copilul va trebui sa le recunoasca sau sa le imite. 
  • Se aleg cateva obiecte (3-4) si se lasa sa cada pe rand, pe jos dupa care copilul va spune in ce ordine au cazut. 

Exercitii pentru recunoasterea si diferentierea ritmurilor:

  • Spre exemplu printr-un ritm insotit de batai din palme copilul trebuie sa recunoasca si sa respecte ritmurile contrastante (repede, lent, pauza) cat mai mult timp posibil.
  • La fel se poate face si prin asocierea ritmului cu comenzi de genul:  mergi, alearga, stai , doar dupa auz.


Acestea au fost o mare parte din exercitiile pe care le puteti face impreuna cu copiii pentru dezvoltarea simtului auditiv.

Pentru dezvoltarea celorlalte simturi va invit sa cititi :





Mult spor la joaca va doresc!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...